Profesor Bucureşti

Meseria de profesor este larg răspândită iar pedagogia este o specializare universitară comună. Încă din învăţământul preşcolar şi până la liceu, profesorii joacă un rol important şi deţin o responsabilitate enormă. Celor mai multor profesori le place, într-adevăr, să predea studenţilor, iar dacă întrebaţi adulţii, majoritatea îşi vor aminti de unul sau doi dintre profesorii lor favoriţi care au avut un impact deosebit asupra lor. Nu toţi profesorii adoptă această profesie ca unică ocupaţie. În calitate de profesor titular este foarte uşor să ai una sau două ore private seara şi există de asemenea, posturi de predare în cadrul unor corporaţii mari, ceea ce poate reprezenta o alegere mai bună în cariera de profesor. Deşi majoritatea profesorilor cu normă întreagă câştigă un salariu decent, dacă banii sunt motivaţia dumneavoastră principală, atunci vă veţi pierde răbdarea iar rezultatele dumneavoastră ca şi profesor vor avea de suferit. Un profesor bun are nevoie de multă răbdare ş

Palmer Consult S.R.L.
(021) 313-4459
Str. Gara De Nord Nr. 6-8 Bl. A Sc. 5 Ap. 15
Sector 1
 
Eurojob Finder
(021) 212-4512
Cal. Moşilor Nr. 268 Bl. 12 Sc. A Et 3 Ap. 11
Sector 2
 
Permanent Assistance
(021) 642-5082
Bd. Ferdinand I Nr. 141 Bl. A
Sector 2
 
Tbs
(021) 320-6027
Str. Matei Basarab Nr. 108 Bl. 74 Sc. 2 Ap. 54
Sector 3
 
Grafton Recruitment
(021) 317-5400
Str. Polonă Nr. 43 Et 1 Ap. 1
Sector 1
 
Antal International Network
(072) 316-5580
Str. Sabinelor Nr. 74 Bl. 1 Sc. B Ap. 6
Sector 5
 
Agenţia Locală Pentru Ocuparea Forţei De Muncă Sector 1
(021) 311-8507
Str. Spătarul Preda Nr. 12
Sector 5
 
Grafton Recruitment
(021) 317-5400
Str. Polonă Nr. 43 Et 1 Ap. 1
Sector 1
 
D&R Consulting Personal S.R.L.
(021) 320-3118
Pţa Alba Iulia Nr. 7 Bl. I6 Sc. 1 Et 1 Ap. 1

Profesor

Scurtătură pentru a deveni profesor

~Scurtătură pentru a deveni profesor^ Există multe oportunităţi de a începe o carieră în pedagogie fără o atestare prealabilă, deoarece există un deficit de profesori la nivel naţional. Aceste oportunităţi sunt deseori limitate la zonele urbane, în şcolile din zonele rău-famate unde numărul de profesori este foarte scăzut, sau în zonele rurale unde este nevoie de profesori pentru anumite materii, cum ar fi chimia şi matematica. Interesaţi-vă la şcolile locale pentru a afla mai multe despre cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească profesorii suplinitori. Dacă sunteţi interesaţi de o reconversie profesională, este posibil să vă angajaţi ca şi profesor suplinitor în timp ce urmaţi cursurile unei facultăţi din vecinătate. ~Profesori de ştiinţe tehnologice^ Cursurile de predare a ştiinţelor tehnologice sunt rezervate de obicei acelor persoane care deţin multe cunoştinţe în acest domeniu. De obicei, obiectul materiei este un tip de tehnologie nouă cu care studenţii nu sunt familiarizaţi. Profesorii de ştiinţe tehnologice din învăţământul elementar sau liceal sunt responsabili, de regulă, pentru întreţinerea reţelei de calculatoare a şcolii. Există câteva locuri de muncă ca profesor de ştiinţe tehnologice unde materia este mai mult artistică decât tehnologică. De exemplu, web design-ul profesional, animaţia şi fotografia digitală presupun o anumită abilitate artistică. Aceste profesii de predare necesită multă experienţă în domeniul respectiv, în comparaţie cu funcţia de profesor în învăţământul gimnazial sau liceal. ~Profesor universitar^ Este foarte dificil să se obţină un post de profesor universitar titular deoarece este avem de-a face cu un joc al numerelor. Există foarte puţine posturi libere în cadrul facultăţilor în fiecare an. Totuşi, puteţi obţine un post de asistent universitar. Avantajul este acela că veţi dobândi experienţă relevantă de predare într-o instituţie universitară. Dezavantajul este acela că salariul este adesea foarte mic. După câţiva ani de predare în cadrul unei facultăţi, un profesor devine eligibil pentru a obţine un post titular într-un anumit departament. Din momentul în care profesorul şi-a obţinut titulatura are dreptul de a ocupa acest post până în momentul în care va demisiona. Există câteva criterii de concediere, dar acestea se limitează doar la cazurile extreme. Pentru a obţine titulatura în cadrul unei facultăţi, un viitor profesor trebuie să deţină un post permanent. Profesorii cu posturi permanente vor fi observaţi de seniorii facultăţii din acel departament. Observaţiile făcute sunt menite să vă dea un feedback şi să se stabilească dacă instituția vă va păstra pe un post permanent. Reiterăm faptul că şi concurenţa pentru postul de profesori universitari este foarte strânsă, iar facultăţile nu oferă posturi de profesor universitar în fiecare an. Persoanele care doresc într-adevăr să devină profesori universitari trebuiesc adeseori să se mute. În marea majoritate a cazurilor, pentru a găsi un post permanent de profesor universitar în domeniul dumneavoastră de activitate este nevoie să vă mutaţi într-un alt oraş sau chiar judeţ. Dintre toate tipurile de cariere care există în învăţământ, cea de profesor universitar este cea mai prestigioasă. Când ne gândim de obicei la profesorii universitari, ne gândim de fapt la figuri asemănătoare turnurilor din fildeş, bibliotecilor înalte pline de cărţi cu coperţi din piele şi alte astfel de imagini pozitive. Deşi profesorii din învăţământul preşcolar şi gimnazial au de asemenea o muncă foarte grea de îndeplinit, din nefericire majoritatea persoanelor privesc predarea la clasele mici ca un echivalent al supravegherii copiilor atunci când părinţii acestora nu sunt acasă. ~Informaţii pentru profesorii suplinitori^ Dacă intenţionaţi să vă schimbaţi profesia şi doriţi să lucraţi ca profesor suplinitor în timp ce urmaţi cursurile de calificare pentru învăţământ, asiguraţi-vă că nu luaţi nicio decizie permanentă în carieră, pe baza experienţei dumneavoastră de profesor suplinitor. Studenţii se comportă cu profesorii suplinitori în mod diferit faţă de cum se comportă cu profesorii titulari. Profesorii suplinitori au o muncă dificilă şi, din momentul în care s-au instalat într-o clasă permanentă nu vor mai întâlni aceleaşi dificultăţi pe care le-ar fi întâlnit ca profesori suplinitori. De asemenea, salariul pe care îl veţi primi ca profesor suplinitor nu este echivalentul salariului pe care îl veţi primi în momentul în care veţi începe să predaţi de pe un post permanent. De asemenea, în calitate de profesor titular, veţi primi îndrumări şi consiliere din partea unui profesor cu vechime în domeniu. Profesorii suplinitori sunt pe cont propriu, ei primesc foarte puţină îndrumare sau nu primesc deloc înainte de a începe să predea. ~Scoli private^ Dacă veţi începe cariera de profesor într-o şcoală privată, trebuie să ştiţi că această experienţă va fi diferită de cea dintr-o şcoală de stat. Şcolile private oferă cursuri axate pe valori. Valoarea poate fi reprezentată de o anumită religie sau de un anumit subiect abordat în clasă. Trecutul şi educaţia dumneavoastră pot sau nu pot corespunde cerinţelor generale ale unui profesor. Este indicat să trimiteţi o scrisoare de intenţie şcolii respective în care să vă explicaţi interesul pentru meseria de profesor. Există posibilitatea ca şcoala respectivă să vă răspundă şi să începeţi o colaborare pe viitor. În multe instituţii private veţi fi mai apreciat dacă aveţi o anumită diplomă de calificare. De exemplu, dacă aveţi o diplomă în matematică veţi fi mai apreciat decât dacă aţi avea o diplomă în predarea matematicii. ~Dezvoltare profesională continuă^ Funcţia de profesor este una interesantă deoarece profesorilor li se cere în mod frecvent să urmeze alte cursuri de specializare. Unele ţări au un număr minim de cerinţe pe care profesorii trebuie să le îndeplinească, astfel încât este neobişnuit pentru ca un profesor să meargă la cursuri pe durata verii. Avantajul este că şcolile din judeţele respective decontează de regulă aceste cursuri de specializare ca un beneficiu aferent postului, deci nu va trebui să cheltuiţi niciun ban pentru a urma acele cursuri. Din fericire, există o varietate de cursuri pe care profesorii le pot urma pentru a aduna numărul necesar de credite pentru fiecare an. Un profesor căruia i-au plăcut întotdeauna artele, dar care nu a urmat decât un singur curs de arte în şcoală, ar putea să opteze pentru astfel de cursuri de arte. Unii profesori preferă să urmeze anumite cursuri care vizează în mod direct materiile pe care le predau. Multe şcoli din anumite sectoare decontează până la un număr de şase credite pe semestru. Dacă doriţi să obţineţi mai mult de şase credite, cel mai probabil va trebui să plătiţi cursurile dumneavoastră. ~O carieră de profesor în corporaţii^ Există şi alte posturi pentru persoanele care doresc să predea, pe lângă acelea de profesor în învăţământul gimnazial sau liceal. Anumite persoane care sunt interesate de o carieră în pedagogie urmează acest drum şi în cadrul unor corporaţii. Întreprinderile mici şi mijlocii au nevoie de personal pentru a instrui angajaţii. Unor persoane le place ideea de a-i învăţa pe alţii, dar ar prefera să lucreze cu adulţii. O carieră de predare în cadrul unor societăţi mari poate fi o opţiune extrem de rentabilă şi plină de satisfacţii. Totuşi, vor exista întotdeauna persoane cărora le va plăcea să predea elevilor din învăţământul gimnazial. Meniurile de prânz, pauzele şi colajele fac parte din viaţa cotidiană a profesorilor din învăţământul gimnazial, iar unii profesori iubesc aceste aspecte. ~Testarea^ Aproape toate instituţiile organizează evaluări ale viitorilor profesori. Aceste teste sunt de regulă necesare pentru atestare. Profesorii dau o serie de teste din domenii importante, cum ar fi pedagogie şi metodologie. Profesorii de liceu trebuie să susţină anumite teste din domeniile în care aceştia predau. Anumiţi profesori de liceu urmează şi alte cursuri într-o altă zonă şi apoi dau acele teste pentru o certificare suplimentară.

Profesori de ştiinţe tehnologice

Profesor universitar